Nu, nu-mi doresc ca blogul meu să fie un fel de jurnal în care să-mi expun frustrările şi tristeţile { de altfel comune unei vârste dificile - şi nu numai }, îmbrăcate în cuvinte dichisite şi dramatice. Nu-mi place rutina, nu-mi place ca scrisul să fie altfel decât mine, cuvintele să nu poarte emblema trăirilor mele - fericite. Nu îmi plac "micii filozofi", şi "filozofii kitsch", în general. Nu îmi place ca un puşti de paişpe ani filozofează despre viaţă şi iubire, scaldându-le în nuanţe sumbre, grave, dând cuvintelor un caracter ireversibil, atotştiutor. De ce? Eu cred că la vârsta asta viaţa oferă prea multe clipe plăcute, asemenea unor nori de fericire ce plutesc molcolmi deasupra noastră, lăsând soarele să le dăruiască nuanţe pline de farmec... De ce trebuie să judecăm fiecare zâmbet, gest, vorbă? Citez: .. "Raţiunea e bună cît nu devine cămaşa de forţă a sufletului"...
De mult simţeam nevoia să public un astfel de articol, iar acum am simţit că a venit momentul. Îmi pare rău pentru "nu" folosit de prea multe ori. Pentru a mă face înţeleasă, pe scurt, nu îmi place atitudinea multor tineri din ziua de azi, nemulţumiţi de viaţă/altele. Există mii de alţi oameni cu probleme mult mai grave, care zâmbesc, şi îi fac pe alţii să zâmbească!
5 comentarii:
:)
go girl , go !:):)
:)
'Există mii de alţi oameni cu probleme mult mai grave, care zâmbesc, şi îi fac pe alţii să zâmbească!' , asta spune totu' :) . continua sa scrii ; esti mai inteligenta pentru cei 14 ani .
@ zumpye:
:) tu câţi ani ai?
Trimiteți un comentariu