Salut. Sunt blogul mademoisellei Allé [neaparat cu accent]. Ea m-a rugat să o ajut să câştige un domeniu de găzduire, la
un concurs de pe un site pentru ăştia ce au sub optîşpe ani (
blog18 +
gazduire-blog). Că cică dacă aş scăpa de codiţa blogspot.com, aş atrage mai multă lume, şi m-ar găsi oamenii mai uşor. Am încercat să o contrazic, dar degeaba, că ea mi-a spus că vrea să scrie un articol despre, cică, cum o influenţez eu în viaţă.
Atunci mi s-a urcat puţin la cap. Dacă am ajuns să am o influenţă, mă pot considera super-mega-trăznet-giganto-giga-mili-deca-kilo-foarte-tare. Adevărul e că sunt orgolios, câteodată. Ca mărturie, articolele prin care
critic cu vehemenţă, sau alea în care-mi expun, hotărât,
ideile despre viaţă şi oameni. Allé e o fire schimbătoare, zice ea, ca dovadă că uneori scriu despre fericire,
oameni speciali, voinţă,
forţă, alteori sunt desolé, şi îmi reprim tristeţea într-o simfonie tacită a ploii.
Allé mă iubeşte. Şi eu pe ea...deşi, mi-a dat o dată de înţeles, subtil, că dacă nu m-ar citi nimeni, şi nu m-ar comenta, aş fi nul. Ea ţine mult la cititorii mei, ca de exemplu, ştie că de la începuturile mele, pe când aveam dubii dacă să-mi mai continui existenţa sau nu,
fluture m-a îndemnat să continui. Apoi au urmat momentele emotionante: cand am primit primul e-mail de 'keep up the good work'. Am roşit! Ori când mi-a dat orădeanul RT la un articol, mi-au tremurat genunchii.
Allé nu vrea să-i uit pe prietenii ce mi-au fost alături de la început:
Unguru,
Simplu. Câteodată zâmbeşte când realizează că prin intermediul meu a cunoscut nişte oameni extraordinari. Chiar sunt gelos când stă mult timp pe alte bloguri, şi citeşte articolele lui
iren,
copila blonda,
andrei roşca, sau cine ştie ce-i pică în link. Totuşi, o licărire în adâncurie html-urilor mele am, când o văd cum suspină după nişte blog-meetinguri, şi când văd că vrea să fie mai bună şi tot mai bună. Amândoi ne simţim orgoliul înflorind când zărim la avatarele ăstora de pe messenger fotografii ce le am postate la diverse articole (
ah! Allé stă câte treizeci de minute, uneori, să-mi selecteze fotografia potrivită).
Allé mi-a declarat într-o zi că, de când are blogul, şi citeşte alţi bloggeri, se simte mai împlinită, şi prin simplul fapt că prin mine îşi cântă bucuriile, aspiraţiile, filozofiile, frustrările, tristeţea. Ea mi-a spus că ar vrea să ajung, când cresc mai mare, ca şi blogul lui
adrian ciubotaru ori
adrian soare. Sau ca ceva ce înseninează zilele, motivează, face oamenii să se simtă mai bine, să se găsească, să aibă speranţă, fericire, bla bla.
Deci asta voia Allé de la început cu mine: să fiu un fel de rază de soare a blogosferei.
Offf... dificilă misiune am !
nota:
cică mă dau afară din concurs dacă nu zic ceva de gazduire-blog.ro. spun doar că sună atractiv pentru ăştia ce vor să scape de codiţe.
pupici, la revedere!
