viaţa e grea, alexandro...

Motto: "Viata e grea, Alexandro. Ce ştii tu acum..."

Mi-au zis-o altii de zeci de ori. Ca şi când eu aş trăi pe un nor, de unde aş vedea doar rândunele şi oameni purtând coifuri colorate ieşind şi intrând din clădiri, sau n-aş avea ochi să văd, urechi să aud.
Da, viaţa e grea.
Şi eu am înţeles. Bine, nu înţeleg de ce toţi oamenii au impresia că sunt atât e visătoare şi cu capul în nori şi că nu realizez ce se întâmplă în jurul meu. Păcatul e că înţeleg foarte bine, că mă prind de cum funcţionează lucrurile. Mai am din când în când încredere şi în intuiţia mea. Pe bune vorbind, înţeleg foarte bine ce e în jur, sunt precoce la capitolul ăsta. Da' poate nu dau impresia, poate că expresia feţei mele este tot dezorientată şi "pe lângă"..., de oamenii cred că nu-mi dau seama.

Să revin la "viaţa e grea".
Da, viaţa e grea.
Dar unii aleg să o trăiască ca şi când ar avea toată încărcătura ei pe umerii lor, ca şi când fiecare şurub de nisip al greutăţilor le-ar fi găurit pielea, ca şi când... viaţa chiar e grea.
Şi sunt unii, pe care eu vreau să-i numesc înţelepţi, care chiar se (auto)conving că viaţa e frumoasă oricum, că fiecare şurub de nisip e doar un pic mai mare decât un grăunte de nisip, că greutăţile trec mai uşor şi te ocolesc dacă tu crezi asta.

Atât pe azi.
Aşaaaaaaaaa. Şi acum proba de baraj: tu în care categorie eşti?
Sper că nu În a ălora nemulţumiţi şi apăsaţi de greutatea atmosferei!

muzica si trenduri

Bun. Sa va spun cum (cred eu ca) sta treaba cu muzica. Cred ca asta e cel mai sincer post al meu. E cam alandala, dar e sincer.
Bun.

Acum 3 ani descoperisem curentul punk, rock. Avril Lavigne era pe gustul meu, dar, cand am descoperit de la cei mai smecheri ce inseamna sa fii tru, punk-rocker, cel adevarat, nu fake, ea trebuia blamata. De la 'profesionistii' foarte punk rockeri auzisem ca ea e fake. Bun. In momentul ala, trebuia sa-mi induc tot felul de formatii oribile, care figurau pe wikipedia la categoria punk. Ei asa faceau, probabil. Habar n-am ce am incercat sa ascult, ca erau naspa rau formatiile, cu denumiri d'alea ciudate, dar macar ma tineam mare si tare cu Green Day si Anti Flag. Aplauze, va rog.
Astfel, Avril si alte formatii care nu erau tru, nu le placeam, ca, ce, nu erau punk, rock, trilulilulzgar.
Desigur, mi-a trecut perioada aia ratata, si Slava Domnului nu m-am lasat purtata de curent altfel decat prin niste cautari de camasi in carouri + si incercari esuate de a asculta youtuburi zgomotoase.
Am realizat ca am trecut peste perioada aia. Acum vreo 2 ani. Deci m-am maturizat, growed up. In momentul ala, ca o semi-Buddha a Muzicii, ca o Old Athena a genurilor, trebuia sa-mi intaresc eticheta cu formatii adevarate, in categoria 'ce muzica asculti'. Wikipedia, mama, tata, radio... rezulta: trupe de aur, Gods: AC/DC, Led Zeppelin, Deep Purple, Guns'n'Roses, Pink Floyd, Janis Joplin, Metallica + alti titani. Ca un adevarat as al muzicii ce sunt, mi-am incarcat playlistul si lista de preferinte muzicale de pe hi5 cu formatii de calibru. Si le ascultam. Dar... ceva in sufletelul meu nu se asorta pe deplin cu armoniile alea. (*nu ma intelegeti gresit: ascult, cand imi plac, dar nu sunt fana ahtiata*) Si totusi: Nu care cumva sa indrazneasca sa ma critice, ca PLEOSC! ii tranteam una cu 'nu stii ce inseamna muzica adevarata'. Pentru ca nu aveam cum sa gresesc. Daca incercam sa ascult formatia X, meritam tot respectul, laudele, aplaudele si restul.

Pana cand...

Pana cand mi-am dat seama ca nu trebuie sa ma inscriu intr-un tipar, ca nu ma simt mai draguta, mai stilata, mai eleganta, mai rebela, daca scrie undeva ca ascult formatia X.
Pana cand mi-am dat seama ca muzica nimeni nu ti-o poate dicta si impune sa o asculti.
Pana cand mi-am dat seama ca sunt cu adevarat eu daca nu urmez niste trenduri, daca nu ma imbrac in carouri vrand sa fiu punk, in roz - Barbie, in tenisi - trendy, si mai stiu eu cum.

Cred ca asta e treaba cu trendurile. Dar ele trec, pentru ca pana la urma nu o sa mai suportam sa purtam o haina fie si ea muzicala ce nu se asorteaza cu sufletul nostru.
Cred ca atunci cand o sa fim sinceri cu noi si vom face ce ne place cu adevarat, o sa ne simtim cel mai in tendinte, trendy, 2009, cool.

Pesimismul şi optimismul, la mine

Ştiţi că există oameni pesimişti, optimişti, realişti, la mijloc, etcetera.
O mică definiţie, ca prolog, de la domnul dexonline.

PESIMÍSM Atitudine a omului care priveşte cu neîncredere viaţa şi pe semenii săi şi care consideră că toate situaţiile au un deznodământ fatal; concepţie filozofică, opusă optimismului, potrivit căreia răul, iluzia, suferinţa predomina în lume şi nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristeţe, de amărăciune şi de nelinişte; stare sufletească de deprimare.
OPTIMÍSM ( Concepţie asupra vieţii dominată de încredere în viitor şi în oameni. 2) Tendinţă de a vedea părţile pozitive ale oamenilor şi ale realităţii

Eu am o viziune foarte sinceră asupra oricărei situaţii:

1. Nimic rău nu se poate întâmpla.
2. Dacă se întâmplă ceva rău, nu este chiar aşa de rău pe cât se credea.
3. Nimic rău nu este chiar aşa rău.
4. Dacă există posibilitatea să se întâmple ceva rău, nu se va întâmpla.
5. Orice ar fi, totul se întâmplă cu un scop.



Mă rog, poate părea paranoia chestia asta. deeeeeeh - - ete na.

Mai există altă cateogrie a pesimismului meu. Tot timpul la concursuri, teste, blabla, îmi estimez nota mult mai mică. Tot timpul fac asta. Şi pe drept, atât timp cât n-am ştiut totul, perfect, îmi dau seama de greşelile făcute. E naşpa, unii mă consideră ipocrită, cu fiţe, (citez: "că diiiiic, zice că ia 7 şi a luat 10. huuuu").
God ! Sunt aşa de norocoasă ! Tot timpul când cred (şi chiar cred) că n-am făcut nimic, că iau un rezultat urât, se dovedeşte contrariul. Şi, sincer, mă simt mult mai bine decât dacă m-aş fi bătut cu pumnul în piept că sunt cea mai bună... şi să nu fiu.

Exagerez, sunt câteodată pesimistă... dar, în interior (acolo, in), eu ştiu că orice ar fi, nimic rău nu se poate întâmpla. Şi, dacă, hai să zicem, se întâmplă, soarele răsare... Apoi, mă gândesc la neuronii mei. Nu aş vrea să-i chinui din orice tâmpenie, nimic, conflict, să-i omor... măcar de dragul de a fi o bătrânică lucidă... peste muuulţi ani.

Unii zic că nu sunt cu picioarele pe pământ. Ba sunt.

Tu cum eşti ?

Would you remember me?

Vreau doar linişte deplină... Urăsc "la revedere"-le.


Nothing lasts forever... even a november rain
şi acum poate nici nu mai contează... încerc să uit.



update personal: poate e puţin absurd, dar nu reuşesc să fiu tristă mai mult de câteva ore... şi cu toate acestea, regret atât de mult. dar trebuie să uit...

Personal, azi, marţi

uffffffffffff.

what I need:

i just need some free time - - - to do what i like/want
i just need some nice talk - - - !
i just need some sunny days - - - .