http://alleoancea.com

jurnal: chestii superbe, bellisime, din my-super-life

Buongiornoooo!

Prolog
viata e super. deci e minunata. ieri nu a fost, ieri am fost pisica morocanoasa. pentru că uneori viaţa trece prin filtrul raţiunii, unde se dă verdictul. dar azi... azi a fost una din cele mai frumoase zile traite. pur si simplu. nu folosesc, pesemne, calapoade colosale ca sa-mi clasific zilele. e mai bine sa nu ai clasificari gen: ziua de azi a inceput prost pentru ca... ziua e proasta pentru ca...... astea-s mofturi ! gen... ziua e proasta ca soarele nu a rasarit la ce ora am vrut eu. Sau ca oamenii nu stiu sa citeasca gandurile. sau ca banii nu cresc in copaci. sau... Tampenii!

să vă zic ce am făcuttt!
M-am trezit foarte devreme (adică înainte de şapte). Nu, nu mi-am luat micul dejun simandicos pe orchestraţie de Mozart. Nu a fost o zi perfectă, ca la carte, dar cine a zis că lucrurile perfecte sunt cele ce-ţi rămân la inimă?
Am ajuns intr-un final la Iulius Mall din Cluj, unde... minunăţie! Cărturăreşti - librăria. O ţineam minte ca fiind minunată, dar, de data aceasta, a fost strălucitoare. Cărţi, ceai, muzică, dichis. Un lucru mă bucură până în adâncul sufletului: Viena. Ei bine, Cărturăreştiul e o micuţă Viena.
E pur şi simplu superb. Mi-aş lua o canapea de indiferent ce culoare şi m-aş muta acolo. Cea mai frumoasă casă. Şi căăăărţi! Dar nu vă imaginaţi numai cărţi sumbre şi serioase. Sunt alte o grămadă cu fotografii, cu reţete de prăjituri, cu oraşe frumoase, apoi cd-uri, agende, (iubesc agendele!), filme. Culmea e că azi am văzut lumea ca şi când aş vedea-o pentru prima oară. Iar melodiile de la radio, care mă agasau că le auzeam prea des - acum îmi sunau nou.
Şi, dacă aş avea foarte foarte mulţi bani, aici i-aş cheltui. Zău!
Am găsit un set foarte frumos pentru cadouri - cu hârtie de aceea colorată, fundiţe, aţă, chestii - ca să împachetezi cadourile: ca în filme! Când l-am văzut, m-am gândit că i s-ar potrivi Ioanei (colega mea).

pe ce am dat banii
Mi-am cumpărat, pentru prima oară în viaţa mea, ceai adevărat. Nu d'ăla de la supermarket. Ceai de la Casa de Ceai. Mi-a luat mult timp de holbat şi ales. Unul negru (că nu-mi prea place cafeaua şi nah) ) cu aromă de cocos, şi unul verde, cu aromă de banană-căpşuni-alte ingrediente aromate: delirrrrrrr!
Mâine iar mă trezesc devreme, şi de abia aştept să beau, pentru prima oară, un ceai adevărat!
Cărţi n-am luat. Bine... doar una. Ceva cu istoria românilor, dar explicata foarte fain şi concis (mie nu-mi place limbajul de lemn şi cuvintele îmbârligate ca să pară inteligente - din manuale). Şi încă ceva, ce mi-e ciudă că n-am găsit şi pentru mine - ceva ce e absoluttttttt superb-fără cuvinte-pe gustul meu! Dar nu vă pot mărturisi ce e, că e cadoul pentru ziua lui Cristi. Sper să nu-mi citească blogul până joi!

probleme...
Ca să râdeţi puţin de mine, că deh... e vârsta:
Acum m-au năpădit problemele existenţiale. Mă lupt cu ele precum în bătăile cu perne: le arunc jos, se ridică...le arunc jos, se ridică. Dar cea mai de actualitate acum e vocea, că mi se pare că e urcată undeva pe scară, şi subţire... (răutăcioşii îi vor zice piţigăiată). Voi rezolva eu cumva chestia. Cică fumatul şi cafeaua îngroaşă/coboară vocea. Dar...

Dar am zis să le dau în pisiciile lor de probleme existenţiale.

Noapte bună...

miorlaieli estivale

Sunt zile in care ma simt ca o pisica ce sta pe o canapea gri, cu labele pe o carte de carton colorata, si priveste pe fereastra ploaia.
Sau in care ma trezesc fara avant si entuziasm. Cred ca face parte din zodiacul allenien, sau dintr-un calendar cu coperti verde-inchis.

Vai cat imi doresc sa fi avut talent la surprins imagini, sa fac o fotografie sau un tablou cu pisica reincarnata in mine. Stiu perfect cum as incadra pisica, cum ar arata fereastra, canapeaua, orologiul din spatel ei. Ah! Dar nu va pot arata...imaginea.

Cei care pot sa se exprime - artistii - prin orice: muzica, dans, scris, fotografie, pictat, teatru... trebuie sa fie cei mai norocosi oameni din lume. Eu ravnesc fiecare culoare, sunet, miscare, a artei, si-mi doresc sa faca parte din mine. Sunt ca o pisica ce toarce cand simte arta. Dar asta nu ma face artista...

Pisica aristocrata din mine se incolaceste in canapeaua ei gri devenita un pulover alb si trage un pui de somnic... In timpul asta, Alle isi face alte bagaje, isi pune alte haine, carti (deci mi-am pus 'zorba grecul', o carte cu istoria orientala si a greciei, cartea de istorie de a 8a, un manual vechi si colorat de germana, o carte cu retete pentru incepatori, o carte de mihaela bilic despre mancarea sanatoasa, si o carte despre vietile secrete ale presedintilor americani - pfui!), tenisi, sandale, pentru viata super fantastica de la ţară, unde se trezeste la ce ora vrea, isi face incalzirea de dimineata, mananca paine cu vinete delicioase si isi lasa sufletul plutind in adieri calde, la voia intamplarii. A! Si merge cu bicicleta.

- sursa foto: http://shadddow.deviantart.com/

6 luni, dragă blog

Astăzi blogul meu împlineşte 6 luni!
La mulţi ani!

Habar n-am cum a trecut timpul aşa de repede, că-mi amintesc perfect ziua în care l-am deschis, dragul de el...
În astea 6 luni am făcut ce-mi place mie cel şi cel mai mult: am scris. Nu-s eu scriitoare, nu ştiu dacă am avansat condeiul, dacă l-am lustruit sau a rămas tot la fel.

Important e că pur şi simplu mă simt bine aici... mă simt bine scriind.
This is happiness!

Vă mulţumesc şi vouă, celor care aţi fost (şi sunteţi) alături de mine! Nu vă uit & Respecte.

Tragem cortina...
şi sper să sărbătorim şi la un an!

alo? salut, ma intrebam ce mai faci

Câteodată, pe motiv plăsmuit de plictiseală, + un fel de dor, + nevoia de a talk/ui, îmi vine să sun. Sunt destul de timidă la capitolul ăsta şi îmi ia jumătate de oră de stat cu telefonul în mână şi răscolit prin minte/în jur să găsesc un motiv plauzibil pe care să-l vîr interlocutorului.

Că nu poţi suna numai aşa, să întrebi "salut. mă întrebam ce mai faci?". Nu, pică prost. Va zice omul ăla că tu chiar decedezi de plictiseală, sau că vrei ceva de pe urma lui, sau aşa ceva.

Pe bune acum: de ce nu sună lumea? De ce nu sună colegii pe alţi colegi, prietenii buni pe alţi prieteni buni, cunoştinţe vechi pe vechi amici? Aşa, cu simplul motiv de ...mă întrebam ce mai faci.

Uite, eu l-am sunat pe cristi şi pe o colegă. Nu ştiu despre ce am vorbit, dar după cinşpe minute radiam şi ţopăiam.

E frumos să comunici. Aşa... sincer: chiar şi abureli, defulări.

A! Şi... ca să nu fi scris articolul ăsta degeaba, îţi ordon recomand să pui mâna pe telefon (că şi-aşa ai minute gratuite, că primeşti mai mult, la prima intalnire mana pe picior, la a doua intalnire mana pe picior plus...)
şi să suni: amici, prieteni, colegi, verisori, bunici... ce ţi-au fost cândva dragi, de care-ţi aminteşti, fulgerător, înainte să adormi sau când treci pe stradă încărcat de alte gînduri.

Hai, şi pun pariu că o să te simţi mai bine. Dacă nu, primeşti o bombonică de la mine.

simplu, de la ţară

Din maşină, din cauza geamurilor fumurii şi a capotei, vederea e atât de îngrădită! Ar trebui interzise maşinile pe drumurile de ţară, pe şoselele ce au în dreapta şi în stânga dealuri, ce la ora 7 seara sunt pictate cu nuanţe de portocaliu, galben şi roşu, toropite parcă după o zi de joacă.

De pe bicicleta mea verde văd toată minunăţia de câmp. Câmp cu păpuşoi (porumb), câmp cu roz-marin, cu mentă şi, mai ales, câmp îmbrăcat cu floarea-soarelui.

La ţară e prea frumos.

Unii copii sunt simpli. Ştiţi voi, genul acela de oameni simpli care-ţi zâmbesc sincer şi nu-ţi observă tricoul şifonat, continuînd astfel cu supoziţii şi judecăţi. Ei nu judecă.

Şi sunt puri. Uite, ca Alexandru, de exemplu, un copil ce trece pe a şasea, mai micuţ de înălţime, şi frumuşel foc, gingaş. Ali vorbeşte entuziasmat şi lent, şi are genul acela de zâmbet ce, pur şi simplu, luminează.

Şi cât e drăgălaşi sunt oamenii ăştia simpli!

Momentan mă dor braţele, spatele, picioarele, după atâta biciclit. Dar nu, asta nu e durere fizică! Seara ajung în camera mea, de la bunici, şi mă ghemuiesc în pat şi citesc Zorba Grecul. Nu, nimic nu e mai frumos decât să citeşti, să te dai cu bicicleta, şi să fii înconjurat de atâta sublim.

Încerc să ignor petele ce ar putea dăuna acestul tablou perfect. Hei, până la urmă, nimic nu ar fi atât de frumos pe cât ni se pare dacă nu ar exista şi urît, şi rău.

Astăzi sunt fericit/ă pentru că...

Cineva avea un jurnal frumos colorat în care nota toate lucrurile ce i-au adus zâmbetul pe buze, l-au făcut să râdă, l-au înseninat, sau pur şi simplu l-au făcut să se simtă mulţumit.

Astăzi sunt fericit/ă pentru că....

haideţi să ne împărtăşim toate chestiile care v-au mulţumit/bucurat, indiferent cât de banale sunt

ideea furată de la mihailmuşat , şi forum.edu.ro

vreau palarie

m-a pleznit în ultima vreme o apreciere considerabilă adresată pălăriilor.
vreau pălărie cum are jason mraz în melodia "i'm yours", pălărie ce duce cu gândul la soare, câmp, floarea-soarelui, la pantaloni scurţi crem şi sandale maro, la cântece cântate de noi pe fundalul celor de la radio, la "la vita e bella"...
nu revin aici până nu-mi găsesc pălărie! am zis!

viaţa e grea, alexandro...

Motto: "Viata e grea, Alexandro. Ce ştii tu acum..."

Mi-au zis-o altii de zeci de ori. Ca şi când eu aş trăi pe un nor, de unde aş vedea doar rândunele şi oameni purtând coifuri colorate ieşind şi intrând din clădiri, sau n-aş avea ochi să văd, urechi să aud.
Da, viaţa e grea.
Şi eu am înţeles. Bine, nu înţeleg de ce toţi oamenii au impresia că sunt atât e visătoare şi cu capul în nori şi că nu realizez ce se întâmplă în jurul meu. Păcatul e că înţeleg foarte bine, că mă prind de cum funcţionează lucrurile. Mai am din când în când încredere şi în intuiţia mea. Pe bune vorbind, înţeleg foarte bine ce e în jur, sunt precoce la capitolul ăsta. Da' poate nu dau impresia, poate că expresia feţei mele este tot dezorientată şi "pe lângă"..., de oamenii cred că nu-mi dau seama.

Să revin la "viaţa e grea".
Da, viaţa e grea.
Dar unii aleg să o trăiască ca şi când ar avea toată încărcătura ei pe umerii lor, ca şi când fiecare şurub de nisip al greutăţilor le-ar fi găurit pielea, ca şi când... viaţa chiar e grea.
Şi sunt unii, pe care eu vreau să-i numesc înţelepţi, care chiar se (auto)conving că viaţa e frumoasă oricum, că fiecare şurub de nisip e doar un pic mai mare decât un grăunte de nisip, că greutăţile trec mai uşor şi te ocolesc dacă tu crezi asta.

Atât pe azi.
Aşaaaaaaaaa. Şi acum proba de baraj: tu în care categorie eşti?
Sper că nu În a ălora nemulţumiţi şi apăsaţi de greutatea atmosferei!

La Vita è Bella

Filmul... e uimitor. Nu am cuvinte.
Este unul dintre filmele pe care trebuie sa le vezi neaparat, care poate poate iti deschid ochii uneori obositi de rutina.
Admir mult personajul principal (nu i-am retinut numele. niciodata nu retin numele la personajele de filme/carti :() - e foarte foarte vesel, e ca o flacara ce arde, si in scanteile lui, ii lumineaza si pe ceilalti. Eu asa il vad: un model. Care reuseste sa-si salveze fiul de drama nazismului. Reuseste sa-l salveze trecand peste durerea lui fizica, peste chinuri. E plin de bucurie si forta. Inventeaza un joc, cu care reuseste sa-si mentina copilul in viata...chiar si dupa moartea sa. Va las pe voi sa aflati ce s-a intamplat la sfarsit, dar mie mi-au dat lacrimile. Si de fericire (ma rog, daca se poate numi fericire un final placut de film).
Of, ca nu ma pricep la recenzii!

la vita e bella sountrack *it makes me wanna dance&smile*