30.04.2009

hai să fim eco




Eco e singurul trend care chiar îmi place. E vorba de ... Planeta noastră! Adică locul în care ne trezim, respirăm, alergăm, ne plimbăm, iubim, ne certăm. E casa noastră, mare.
Cu o floare nu se face primăvară. Şi ăsta-i motiv să nu faci nimic? Toţi gândesc aşa. Greşit. Suntem tineri, trebuie să ne implicăm. Şi, cum zicea Barack Obama sau nu-ştiu-cine: We can change the world!
Mâine, dacă nu plouă, mă duc la plantat (cu şcoala) puieţi.

I'll be Eco !
pentru mai multe detalii despre campania foarte faină "MaiMultVerde", click pe banner

love & peace

29.04.2009

spune-mi ceva frumos




neatenţia naşte monştrii

Începe să mă enerveze că-mi pierd tot felul de lucruri pentru că nu mai ţin minte unde le-am pus.

Concluzie: fiţi atenţi ce faceţi cu lucrurile voastre.

28.04.2009

La mine pe strada...


La mine pe stradă nu e nevoie să mă uit la fotbal. La fiecare meci important, sunt anunţată de strigăte disperato-barbare. Ştiu şi când dă cineva gol. Acum câteva minute, nişte "huăăăăăăăăăăăăăăăăăăă" m-au anunţat. E ca un fel de twitter.
Ce frumos.

zile proaste

Ţin să vă anunţ că toate merg bine. Sau nu. În fine, trecând peste faptul că am avut cele mai proaste şi cu faţa-la-cearceaf zile, mâine dau test la istorie. Îmi place istoria, e un fel de poveste. În schimb, neuronii mei s-au agitat foarte tare când au avut de citit anii ăia. Mulţi. Foarte mulţi, foarte fără logică. Îmi place cartea de istorie, că inversează anii. Că e mai mişto să scrie prima oară de o chestie ce a avut loc în 1946, şi la lecţia următoare să zică de altă chestie din 1944. Tre' să fac cumva să ţin minte toţi anii ăştia. Şi, totuşi, dacă mă supără, îi las baltă. Pe principiul, nu-s robot, dom'le, lasă-mă-n pace!
Nici acum nu înţeleg folosul ţinerii minte a datelor. Înţeleg, să ştii că al doilea război mondial a început pe 3 septembrie 1939, şi s-a terminat pe 2 septembrie 1945. Mai ţii minte data la care Romania a făcut nu-ştiu-ce, încă o mare luptă, şi data Conferinţei de Pace de la Paris. Altceva ??? Cu ce mă ajută pe mine, în viaţă, că ştiu că pe 7 decembrie 1941, Japonia a făcut atacat SUA. Sau că în 13 aprilie 1941, are loc un pact Japono-sovietic. Mai am multe dileme istorice cărora nu le pot găsi logica. Nu că eu aş sta bine cu logica, sunt praf la ea. Aşa cum sunt praf la desenat, la trasul liniilor cu liniarul, care-mi ies tot strâmbe, etcetera.
Nu am timp. Nu am timp să citesc, să cânt la pian, să blogăresc. Ne auzim mâine seară, când termin cu testul la istorie, să mă pot bucura şi eu de alte chestii.
Aveţi grijă de voi! Papa...

26.04.2009

psihologia invingatorului... cel adevărat

Aflu că un tip, un anume X, a participat şi el la olimpiada la materia Z. Şi a luat locul 2. Şi profa tipului acela i-a zis că mama celei de pe locul 1 (respectiv eu) e profesoară. de materia Z sau nu, asta nu ştiu, nu contează.
De câââââââte ori am mai auzit fraza asta!
Tacsu lu' ăla de pe locu' 1 are relaţii la... mama primului e defapt inspectoare la... Şi profesoară.
Şi nu e.
Mama nu e profă, inspectoare, detectiv, ministru, etc.. Poate nici mama/tata/unchiu/mătuşa altora.
M-am săturat de psihologia asta "învingătoare", câteodată specifică românului (scuzaţi generalizarea). M-am săturat de datul vinei pe altcineva doar pentru ca e mai bun sau a avut mai mult noroc. Înţeleg că există cazuri de corupţie, şi de ele m-am săturat. Dar nu înţeleg lipsa de sinceritate a anumitor profesori/persoane simple, care preferă să "dea vina" ... Hai să dăm vina pe Bill Gates că n-avem bani. Desigur, vina e a lui Năstase că nu suntem genii. Hai să dau vina. Că mă simt mai bine.


Notă: articol scris în stilul meu specific încurcat. dacă nu înţelegeţi nimic, e vina voastră, desigur.

3 citate



Omul nu poate accepta să se târască dacă simte un impuls să zboare.
(Hellen Keller)

Strig-o, canta-i, iubeste-o, toate deodată, acum, de fiecare dată!
(Annie Dillard)

The people who are crazy enough to think they can change the world are the ones who do.

O săptămână uşoară !

25.04.2009

alinturi


Lasă-mă să fiu sinceră! Ador alinturile! Cred că nici ţie nu-ţi displace când cineva îţi vorbeşte frumos, drăguţ, sincer, cu drag.">:D<" (ador emoţul ăsta); Cred că nu ţi-ar displăcea să ţi se adreseze colegii cu "măi puiule... nu doreşti nimic?", "mi-a fost doooor să vorbim". Ce ar fi dacă am vorbi toţi, unii cu alţii, blând, dulce, frumos?

notă: îmi displac total aceste alintări folosite doar ca să dea bine... Da, mă enervează tot ce e fals, zis doar pentru a te pune bine şi a părea "drăguţ".

bloggingul din placere

1. bloggingul ca job
Un blogger mic a vrut să renunţe la blog. Sau mă rog, traficul i-a scăzuuut, n-a mai prea postat, şi s-a gândit să-l închidă. În fine, tot atât de rapid s-a răzgândit. M-am uitat şi eu la comentariile de la postul lui, şi era unul care zicea că bloggingul trebuie să fie din plăcere. că nu e job.

2. blogul meu

Yup ! Eu scriu din plăcere. Dar mi-e oleacă jenă când nu scriu articole bune, când n-am chef + lene să scriu... Ştiţi voi... eu stau prost cu inspiraţia...
Şi de aceea mă gândesc de două ori înainte să postez ceva. Adică: să scriu despre ce am făcut azi, să postez o melodie, să-mi continui pledoaria pentru pace şi iubire ? Întrebarea asta mi-o pun dintr-un singur motiv:
dorinţa mea ca acest blog să contribuie (veţi zice că nu se face primăvară cu o floare...) la o lume mai bună... să vă binedispună, bucure, pe voi...

3. uimitor
de sincer
În ultimul timp m-am ocupat de blog, am comentat, mi-am făcut oleacă reclamă, ca să afle lumea de blogul meu (că nu au cum să viseze noaptea linkul)... So, locul 171 în zelist care e u.i.m.i.t.o.r. (şi, totuşi, irevelant) pentru mine mă aştept să scadă joia viitoare... (cata sinceritate!)
4. învăţăm
Oricum ar fi, de acum, pot zice că am crescut. Şi mi-a trecut şi mie dorinţa de a închide blogul (pentru cei care ştiu...). Cum zicea Mihaela... în blogosferă nu se poate să nu existe şi ghimpi. Trec peste jigniri. Şi învăţ! că...
"ce nu te omoară te întăreşte"

24.04.2009

spune-mi ceva frumos





Beatles - Strawberry Fields Forever \

Exerciţiu de dicţie

am aflat un exerciţiu interesant pentru dicţie:
@ zi in fiecare dimineata: Trinidad and the big Mississippi and the town Honolulu and the lake Titikaka. The Potokatepete is not in Canada, rather in Mexico, Mexico, Mexico.
Zi din ce in ce mai repede, iar cand ai impresia ca merge bine, ia un creion in gura sau o pietricica si deranjeaza limba cand vrea sa pronunte cuvintele corect. Ai sa vezi rezultatul dupa ceva timp. E uimitor.


Exerciţiul 1
- bra
- bre
- bri
- bro
- bru
- bră
- brî

Exerciţiul 2

Pila-n pungă, punga-n pila, pilălău cu pila lungă pileşte pila pili cu pila lungă pe
dunga pili până când punga-n pilă a pilit pila pilită-n dungă.

Exerciţiul 3
- vra
- vre
- vri
- vro
- vru
- vră
- vrâ

Exerciţiul 4
- jra
- jre
- jri
- jro
- jru
- jră
- jrâ

-

Exerciţiul 5
Capra neagră-n piatră calcă,
Cum o calcă-n patru crapă!
Crapă capul caprii-n patru,
Cum a crăpat piatra-n patru!
Capra neagră calcă-n clinci,
Crapă capu caprii-n cinci
Cum a călcat capra-n clinci.
Capra paşte lângă casă
Capu caprii crape-n şase!
Capra noastra n-are lapte
Crapa-i-ar coarnele-n şapte!
Capra-n piatra a calcat
Piatra-n patru a crapat,
Povestea s-a terminat!

Exercitiul 6
Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriţă, a cărămidărit cărămidăriţa pe cărămidar la fel cum ar fi vrut cărămidarul să cărămidărească pe carămidăriţă-

Exercitiul 7
Cosaşul Saşa când coseşte, cât şase saşi saşul coseşte. Şi-n sus şi-n jos de casa sa, saşul coseşte şi-şi spune sieşi: sunt Saşa Cosaşul care cât şase saşi coseşte şi-n sus şi-n josul casei cât şase case.

Scurte indicaţii:

- exersează fiecare exerciţiu în parte
- repetă fiecare exerciţiu (10-20 de ori)
- trebuie să încerci să-l spui cât mai repede.
- printează exerciţiile pentru a le putea exersa mai uşor
- învaţă-l pe de rost şi rosteşte-l repede fără să-l mai citeşti
- reia exerciţiul după câteva zile

Acest set de exerciţii sunt specifice tehnicilor actoriceşti. Ele au o largă aplicabilitate, fiind utile prezentatorilor TV, oamenilor politici şi de ce nu oamenilor care doresc să-şi imbăntăţească dicţia.

Partea a II-a preluata de pe:
http://www.traininguri.ro

Personal: Eu mi le scot la imprimantă şi le exersez.

23.04.2009

a trai frumos ?

update:


Voi trăiţi frumos? Se mai poate trăi astfel?

pace şi iubire !

all the small things


Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.

Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

Copăcelul acesta e numit "Copacul fericirii".

21.04.2009

Statistici

Update: fericireeeeeeeeeee !
visul in legatura cu blogul mi s-a implinit !

Dragilor, în ultima săptămână, www.mademoisellealle.blogspot.com a cunoscut o perioadă fertilă şi fericită din punct de vedere al statisticilor. Anume:

astăzi, blogul împlineşte 1 lună şi 2 săptămâni
64 postări
Joi, 16 aprilie, am avut 230 de vizitatori unici.
Pozitia in ZeList: 702
Pozitia in BlogRank: 176
Total comentarii: 440 (în jur de)

Vă mulţumesc vouă !
* Pace şi iubire ! *

20.04.2009

Ultima achiziţie



Sunt foarrrrrte fericită; recent am achiziţionat nişte super-cd-uri ! (OMG.OmG.omg!)

Primul CD, care e absolut....absolut....absolut...nu ştiu cum să-i zic!

PAVAROTTI / DUETE

Pavarotti în duet cu Bono, Elton John, Andrea Boceli, Bryan Adams, Zucchero, Frank Sinatra, Bon Jovi, ş.a.m.d.

Al doilea CD e...


BEST OF RICHARD CLAYDERMAN


Cuprinde: Ballade pour Adeline, Let it Be, Another day in paradise, Time to say goodbye, Ebony and Ivory, etc.

Adică melodii super-cunoscute, cântate la pian.



P.S.: sper că nu sunt singura ciudată care mai ascultă operă; mă rog, vă iau uşor...
P.S.2: vi le rrrrecomand cu toată plăcerea.

P.S.3: domnul youtube zice:







Cele mai frumoase reclame

...după părerea mea

1. orange 2008


2. vodafone 2007


3. orange 2009




J'adore !
şi, cred că reclamele preferate, la fel ca muzica preferată, ne reprezintă...

3 citate


“Nu există vânt favorabil pentru cel care nu ştie încotro merge”

"Niciodată nu e prea târziu să fii ceea ce ai putea fi" (George Eliot)

"Dacă vrei ceva de la viaţă, trebuie să mergi să obţii acel ceva" (Renee Scroggins)



Revin la obiceiul meu de a posta citate înainte de a începe o săptămână nouă. Preferatul meu este al doilea.


18.04.2009


Paşte fericit !
Hristos a înviat !

16.04.2009

Blog-roll

pagină în construcţie;
aici sunt blogurile pe care le citesc, care-mi plac, care mă fac să mă simt bine.
nu fac link exchange numai dacă îmi place blogul tău.

Contact

Dacă ai nevoie de mine, vrei să mă saluţi, întrebi ceva, să-mi urezi o zi frumoasă sau habar-am-eu-ce, mă găseşti la:


Y!d: mademoiselle.alle
e-mail: mademoiselle.alle@yahoo.com






De ce eşti special

Tu... omule! Eşti aproape o lucrare de artă, o capodoperă. Zefirul înmiresmat al unei dimineţi superbe de primăvară, alături de soare, îţi mângâie privirea şi se joacă în părul tău tânăr, sănătos. Ochii tăi... ai observat că au floricele atent desenate, parcă de vreun pictor ilustru ? Priveşte la cei din jurul tău...Prin câte probleme trebuie să fi trecut, câtă mâhnire şi durere trebuie să le fi umbrit sufletul. Şi totuşi, iată-i zâmbind !


Ştii... în ziua aceea când i-ai zâmbit acelui om... ştii câtă bucurie i-ai creat ? Sau, când acea copilă era tristă, speriată, tu i-ai spus că "totul va fi bine", şi i-ai dat speranţă ? Dar în ziua în care toată lumea era mâhnită, şi ai apărut tu, deodată, surâzând, luminând parcă şi feţele celorlalţi ? sau când le-ai făcut o surpriză plăcută părinţilor tăi, sunându-i şi întrebându-i de sănătate, ca apoi să-i vizitezi şi să-i îmbrăţişezi cu drag ? Poate că nu mai ţii minte ziua în care te-ai oferit să iei tu toate problemele celorlalţi, şi să le rezolvi, pentru tine efortul fiind mult mai mic. Sau când ai salutat-o şi ai amuzat-o pe acea femeie, făcând-o să uite de probleme, şi-aşa atât de tristă datorită turnurii neaşteptate a vieţii.


Ah... de aceea cred eu că eşti special, omule !

small hours şi ceai verde


Ştii tu... Câteodată, parcă dispare cheful să faci ceva, parcă şi timpul ţi se împotriveşte. Şi atunci, nu îţi rămâne decât să alegi între a sta neclintit, degeaba, SAU să faci totuşi ceva...timid. În mo
mentul acesta, eu mă simt cât se poate de lipsită de forţă. Bine, eu sunt total pe lângă tot ce înseamnă sport, şi poate de aici se trage lipsa de energie. Dar, există soluţii, mereu ! Aşa că mi-am cumpărat un ceai verde mega-super-tare (că a fost şi scump, deci trebuie să fie mega-super-tare), care ajută la .... (aici să-l lăsăm pe domnul google) :

  • combat radicalii liberi produsi de poluare, fum de tigara, gaze de esapament, ultraviolete;
  • i exercita un efect de stimulare nervoasa;
  • stimuleaza arderea grasimilor, are proprietati diuretice;
  • protejeaza impotriva stresului;
  • Substantele aromatice dau o savoare deosebita ceaiului.
Să revin. De câteva zile mă cuprinde o sete enormă... de cunoaştere (ha!).
Adică, vreau să ştiu... tradiţia şi istoria fiecărei ţări, limba rusă, maghiară, italiană, turcă, arabă, chineză, să
ştiu toate legendele, personajele mitologice, ce reprezintă fiecare zeu, cum se numesc florile, despre Mecca, despre Egipt, despre faraoni, despre fizică, despre cum s-a creat lumea, despre...

şi, in momentul acesta, mi-aş dori să fi fost un copil mega-inteligent care să ştie toate astea...

Astfel, mă retrag la ceaiul meu verde, citesc câte ceva de pe hotnews.ro (ştiţi că mă pasionează presa!), de pe nişte bloguri tare drăguţe, şi... aştept vreo muză care să-mi inspire latura artistică (nedesluşită încă). A! Şi încă ceva:
eu niciodată nu mă plictisesc. Cum spunea Oscard Wilde... "Exista un lucru groaznic in lume, un pacat de neiertat: plictiseala".

15.04.2009

Ultima carte citita: După funeralii


"După Funeralii", de Agatha Christie, completează seria de delicii literare ale autoarei. Personal, mi-a plăcut, deşi, la început, am privit cu reticenţă povestea. Moartea unchiului Richard, ce lasă în urmă o avere uriaşă nu crează urmă de îndoială că nu ar fi fost din cauze naturale, până când Cora pune întrebarea: "Dar, totuşi, a fost ucis, nu?". Moartea violentă a acesteia conturează planul criminalui.
"Aflat într-un impas, domnul Entwhistle solicită ajutorul unui vechi prieten, micul şi excentricul detectiv Hercule Poiroit. În paralel, servitoarea Corei, Anne Gilchrist este otrăvită cu arsenic, reuşind însă să supravieţuiască.
Toate evenimentele sugerează o legătură între moartea lui Richard şi cea a Corei. Ştia Cora ceva ce nu trebuia aflat? Şi ce i s-a părut ciudat lui Helen Abernethie în seara în care a fost citit testamentul cumnatului ei? Misterul pare de nerezolvat, în condiţiile în care în cercul de apropiaţi a lui Richard toţi ar fi avut de câştigat de pe moartea acestuia."
Finalul este unul imprevizibil, şi dovedeşte, încă o dată, de ce merită să citeşti cărţile Agathei Christie.


{ articol inspirat oleacă de aici - ghilimelele}

pace si dragoste


Eu am un principiu... mai aiurea, asa. Nu e o chestie hippioată, e ceva în ce cred: în pace şi dragoste.
Orice lucru se poate rezolva dacă există pace şi dragoste între oameni. După părerea mea, şi chestiunile politice, educaţionale, financiare, s-ar rezolva. Numitorul comun ar fi iubirea, care ar duce la înţelegere. Când e înţelegere şi pace, orice prioritate şi chestiune si poate analiza astfel încât să se obţină resurse la superlativ.
De exemplu, când doi oameni se ceartă, neuronii ăia se agită şi fac creierul să nu mai funcţioneze cum trebuie, să acţioneze pripit, agresiv. Dar când între doi oameni există înţelegere, totul se rezolva pe cea mai bună cale. Şi atunci nu ar mai exista războaie. Şi tâlhării. Poate că nu ţine de educaţie, ci de ceva de acolo, din interiorul nostru... ceva ce ne face oameni.
Nu ştiu, poate că mă voi gândi mai mult la chestia asta, da' după părerea mea soluţia, pentru planeta asta şi-aşa vai-de-capul-ei, este dragostea şi pacea.

14.04.2009

schimbare

am schimbat faţa blogului.
din nou.

şi template-ul acesta chiar îmi place :]

13.04.2009

util


un articol de'al lui zoso ce-mi place:
[click - - - Bloggeri vechi si bloggeri noi]


p.s.: nu prea sunt acasă în această perioadă, aşa că scuzaţi-mi lipsa de articole.
sincer, mi-e dor să scriu ceva ce-mi place, cu adevarat; promit sa revin.

Viata la tara

VIAŢA LA ŢARĂ... primăvara



A venit vacanţa.
Asa că m-am dus la bunici.
Şi am adus şi câteva poze...
Vă las pe voi să decideţi care e mai frumoasa, acum: viaţa la oraş sau la ţară;



















11.04.2009

Despre blogul meu (II)

Blogatu a lansat un concurs dragut; tema zice ca trebuie sa-mi descriu blogul.

1. Data naşterii, locaţia şi alte celea

http://www.mademoisellealle.blogspot.com a luat naştere (în urma unei scântei a creierului meu) pe 7 martie 2009, sâmbătă. Locaţia? Marea lume a Internetului, cu tatăl blogspot (deşi câteodată mă întreb dacă nu e mai fain pe wordpress). Mademoiselle Alle vine de la mademoiselle (care-mi place tare cum sună) şi de la Alle (adică eu).

2. Chestii serioase
Tema blog/ului este una destul de veselă, albastră (da, ignorand rufele... are norisori draguti). Titlul este "alle", iar mai jos, ca subtitlu, este scris "haideţi să face lumea mai bună - 14 ani" { acesta fiind, defapt, şi mottoul blogului meu, ... }. Informaţiile sunt dispuse pe două coloane. În partea stângă se află scrise articolele, care sunt însoţite, deseori, de imagini şi/sau o melodie (embed de pe trilulilu). Comentariile pot fi introduse de oricine, însă, înainte de publicare, ele trebuie acceptate de mine (moderarea comentariilor), pentru a le gestiona mai bine. Numărul maxim de articole pe pagină este de 10. Sidebar-ul drept conţine: poziţia mea în zelist (sub titlul puiuţ de blog), un contor ce arată numărul vizitatorilor totali (+ câţi sunt online, etc), reclamele (folosesc Google AdSense... până acum 0,08 $ câştig :lol:), contactul, care conţine adresa mea de e-mail, ID-ul de Yahoo Messenger, contul meu de Twitter şi de Youtube. Deasemenea, în partea dreapta se mai află lista blog-urilor pe care le lecturez, arhiva articolelor mele, o poezie (Avem timp - Octavian Paler) ce îmi place tare mult, şi din care se pot extrage multe învăţături; profilul meu; nişte sfaturi despre "cum să îţi începi ziua bine", etichetele (adică subiectele despre care am scris), şi o aplicaţie care arată din ce zonă a ţării şi a lumii vin vizitatori pe blogul meu.

3. Articolele mele
Eu scriu despre ce cred, despre ce văd, despre ce-mi place, despre ce am auzit; astfel, se oscilează între categoria personal şi divertisment. Scriu, o dată pe săptămână, o filă din jurnalul meu din acea zi. Deasemenea, în fiecare duminică public 3 citate (ca să am o săptămână frumoasă) . Din articolele mele simple, încerc să extrag nişte învăţături şi imbolduri morale... chiar dacă articolul respectiv vorbeşte despre un domn portar sau despre vreme. Unele dintre scrierile mele conţin expresii naive, poate din cauza că EU le scriu. Poate părea un blog copilăros, mai ales că eu nu fac parte din categoria de bloggeri care scriu despre ce a mai făcut Google, sistemul X, informatică, IT, etc.

4. Cui îi este destinat blogului
Tuturora.
Indiferent de varsta. Si mai ales acelora care n-au uitat sa fie copii.

PS: este primul concurs din blogosfera la care particip... sper ca blogatu sa-mi poarte noroc.

10.04.2009

Ador dimineţile





jason mraz - im yours


Ador dimineţile.
E prima perioadă dintr-o zi. Dacă acea zi va fi superbă sau tristă, depinde, în mare parte, de dimineaţă.
Ador să îmi iau micul dejun ascultând muzica mea preferată (de pe Europa FM sau youtube/trilulilu);
Ador razele de soare... ce se joacă, în toată splendoarea lor, în camera mea.


-----------------------
DIMINEAŢA LA ALLE
sau cum vorbesc eu, despre mine, la persoana a III-a

Alle se trezi. Nu ştia dacă din cauza alarmei de la telefon, ce trebuia să sune la 9:07, cu melodia preferată, sau din cauza guguştiucului ce bătea insistent în fereastră. Deschise ochii, şi acum doar observă că o ploaie caldă de raze de soare o îmbrăţişă. Zăbovi încă puţin, de ajuns încât să-şi dea seama dacă va mai prelungi statul în pat până pe la 10, sau va începe, cu energie, o nouă zi. În cele din urmă, se dă jos din pat şi deschide fereastra. Un zefir dulce o întâmpină, îmbătându-i simţurile într-o plutire caldă. Toată camera era invadată de raze joviale de soare. Splendoare.

(continuarea mai tarziu - - - n-am inspiratie nici sa zic ce am facut)

09.04.2009

Viata cu Louie

LOUIE ANDERSON



Mie mi-a fost dor de el.
Şi pariez că şi vouă.





câteva episoade... aşa... de amintire frumoasă:


Cântând în ploaie (partea 1)



Cântând în ploaie (partea 2)



În spatele oricărui antrenor...
"Anderson ! Ia-ti familia şi fă trei ture !"





07.04.2009

Scrisoarea a III-a - - varianta moderna

1. nu postez chestia asta pentru ca-i la moda.
mie imi pare amuzanta Scrisoarea...
si sa ne mai descretim fruntile :]
edit&update: e post/ul meu nr. 50 !

SCRISOAREA A III-A --- varianta modernă


Iata vine-un Jeep pe strada cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
“Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina langa gura de metrou…”
“-N-a venit, Maria Ta, zise el privind in jur…”
“-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un “Sony Vaio”, care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
“-Tu esti Mircea?”…”-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…”
“-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine”.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
“-Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la “Heroes” in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, daca ai wireless, sa jucam “conquiztador”?
“-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istanbul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte:Varna , Ialta sau Oituz…”
“-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un “buzz”???”
“-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi”.
“-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe “YouTube”, cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aicea cel putin c-o mana rupta.”
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
“Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe “interzis”…”
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n “Jeep”-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
“-Baiazid, hai sa ne batem…!! , Unde esti, de ce nu vii?”
“-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa…”
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
“-N-am stiut ca la “fast-food”-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe branci…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma, a fost o farsa.
Da-ne niste “triferment” si-o sa facem cale-ntoarsa”…
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca “fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot, dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
“Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica”

sursă: net

Leonardo da Vinci, mare compozitor austriac


Ora de muzică. Profesoara pune câteva întrebări, ca să măreasca umpicuţ nota aia urâtă la testul ăla şi mai urât. Încearcă să o ajute...cu o întrebare uşoară, banală:

- Spune-mi un maaaare compozitor austriac.

după câteva minute...

- Leonardo da Vinci ...

Viitorul sună bine.

06.04.2009

Inapoi (fila de jurnal)



Am ajuns acasă. A fost bien, mai ales că am avut noroc cu cele 2 cărţi de Agatha Christie (Crima din Orient Express şi Întâlnire cu moartea). Am fost teribil de încântată când m-am străduit să rezolv singură "cazul" din carte, să găsesc eu "criminalul" -- şi l-am găsit ! Alături de Hercules Poirot, am rezolvat "misterul", să-i zicem aşa. A fost un fel de încântare intelectuală.


Moby - Dream About Me

Zilele au trecut repede, secundele galopau, şi a venit luni. Acasă, cu soare, voie bună, Europa FM şi gardul din faţa scării mele înverzit.

Cum mă simt ?
M-am simţit bine să-l revăd pe bro-ul meu Voina, să o revăd pe Janna şi pe ceilalţi alţii pentru care, în inghesuiala stărilor şi ideilor (sau a lipsei lor), a tresărit un mugure de dor.

Intrigă
După terminarea orelor, să zicem că aveam energie, eram veselă, blabla. Am luat autobuzul, după ce am ieşit de la şcoală, ca să mă duc la bibliotecă, să-mi iau altă "hrană" (probabil nişte cărţi poliţiste, până fac rost de altă carte din seria
Twilight). Înghesuială, căldură insuportabilă... Înainte cu câteva secunde să ajung la ultima staţie, îmi amintesc, subit, că ar trebui să am buletinul/sau cum se numeşte chestia aia ca să poţi lua cărţi de la bibliotecă. Caut respectivul buletin. Nu-l găsesc. A trebuit să iau alt autobuz ca sa ma intorc... să-mi pierd jumătate de oră, să ajung acasă, să îmi dau seama, din nou, că sunt varză la chimie, şi că mâine dau test, şi că am pierdut iar din materie, şi că dragul meu creier este în perioada de hibernare profundă.
M-am enervat.
Adică... nici timp, nici plăcere psihică, nici plăcere pentru creier (că dacă nu ştiu chimie, e naşpa de media mea şi de echilibrul stării mele intelectuale).
Am încercat să găsesc o metodă de a scăpa de starea asta nervoasă singură, fără să dau search pe google la
ce să faci când eşti nervos, cum să te relaxezi, etc...
Am băut o ciocolată caldă şi mi-am deschis caietul de chimie.
Dacă iau totul sistematic, e muuult mai uşor să rezolv o problemă. Îmi notez ce trebuie să fac. Citesc fiecare lecţie. O repet. Încerc să o înţeleg Caut pe net exerciţii. Până la urmă, totul va fi bine, voi reuşi să înţeleg chimia. Şi nu mă voi mai enerva degeaba. Iar starea mea intelectuală va fi satisfăcută.

Acest deznodământ este unul fictiv, în realitate, chiar şi după citirea lecţiilor şi încercarea de a le înţelege, finalul a fost tot unul varză, ca în urma încercării de a învăţa chineză sau rusă.