30.04.2009

hai să fim eco




Eco e singurul trend care chiar îmi place. E vorba de ... Planeta noastră! Adică locul în care ne trezim, respirăm, alergăm, ne plimbăm, iubim, ne certăm. E casa noastră, mare.
Cu o floare nu se face primăvară. Şi ăsta-i motiv să nu faci nimic? Toţi gândesc aşa. Greşit. Suntem tineri, trebuie să ne implicăm. Şi, cum zicea Barack Obama sau nu-ştiu-cine: We can change the world!
Mâine, dacă nu plouă, mă duc la plantat (cu şcoala) puieţi.

I'll be Eco !
pentru mai multe detalii despre campania foarte faină "MaiMultVerde", click pe banner

love & peace

29.04.2009

spune-mi ceva frumos




neatenţia naşte monştrii

Începe să mă enerveze că-mi pierd tot felul de lucruri pentru că nu mai ţin minte unde le-am pus.

Concluzie: fiţi atenţi ce faceţi cu lucrurile voastre.

28.04.2009

La mine pe strada...


La mine pe stradă nu e nevoie să mă uit la fotbal. La fiecare meci important, sunt anunţată de strigăte disperato-barbare. Ştiu şi când dă cineva gol. Acum câteva minute, nişte "huăăăăăăăăăăăăăăăăăăă" m-au anunţat. E ca un fel de twitter.
Ce frumos.

zile proaste

Ţin să vă anunţ că toate merg bine. Sau nu. În fine, trecând peste faptul că am avut cele mai proaste şi cu faţa-la-cearceaf zile, mâine dau test la istorie. Îmi place istoria, e un fel de poveste. În schimb, neuronii mei s-au agitat foarte tare când au avut de citit anii ăia. Mulţi. Foarte mulţi, foarte fără logică. Îmi place cartea de istorie, că inversează anii. Că e mai mişto să scrie prima oară de o chestie ce a avut loc în 1946, şi la lecţia următoare să zică de altă chestie din 1944. Tre' să fac cumva să ţin minte toţi anii ăştia. Şi, totuşi, dacă mă supără, îi las baltă. Pe principiul, nu-s robot, dom'le, lasă-mă-n pace!
Nici acum nu înţeleg folosul ţinerii minte a datelor. Înţeleg, să ştii că al doilea război mondial a început pe 3 septembrie 1939, şi s-a terminat pe 2 septembrie 1945. Mai ţii minte data la care Romania a făcut nu-ştiu-ce, încă o mare luptă, şi data Conferinţei de Pace de la Paris. Altceva ??? Cu ce mă ajută pe mine, în viaţă, că ştiu că pe 7 decembrie 1941, Japonia a făcut atacat SUA. Sau că în 13 aprilie 1941, are loc un pact Japono-sovietic. Mai am multe dileme istorice cărora nu le pot găsi logica. Nu că eu aş sta bine cu logica, sunt praf la ea. Aşa cum sunt praf la desenat, la trasul liniilor cu liniarul, care-mi ies tot strâmbe, etcetera.
Nu am timp. Nu am timp să citesc, să cânt la pian, să blogăresc. Ne auzim mâine seară, când termin cu testul la istorie, să mă pot bucura şi eu de alte chestii.
Aveţi grijă de voi! Papa...

26.04.2009

psihologia invingatorului... cel adevărat

Aflu că un tip, un anume X, a participat şi el la olimpiada la materia Z. Şi a luat locul 2. Şi profa tipului acela i-a zis că mama celei de pe locul 1 (respectiv eu) e profesoară. de materia Z sau nu, asta nu ştiu, nu contează.
De câââââââte ori am mai auzit fraza asta!
Tacsu lu' ăla de pe locu' 1 are relaţii la... mama primului e defapt inspectoare la... Şi profesoară.
Şi nu e.
Mama nu e profă, inspectoare, detectiv, ministru, etc.. Poate nici mama/tata/unchiu/mătuşa altora.
M-am săturat de psihologia asta "învingătoare", câteodată specifică românului (scuzaţi generalizarea). M-am săturat de datul vinei pe altcineva doar pentru ca e mai bun sau a avut mai mult noroc. Înţeleg că există cazuri de corupţie, şi de ele m-am săturat. Dar nu înţeleg lipsa de sinceritate a anumitor profesori/persoane simple, care preferă să "dea vina" ... Hai să dăm vina pe Bill Gates că n-avem bani. Desigur, vina e a lui Năstase că nu suntem genii. Hai să dau vina. Că mă simt mai bine.


Notă: articol scris în stilul meu specific încurcat. dacă nu înţelegeţi nimic, e vina voastră, desigur.

3 citate



Omul nu poate accepta să se târască dacă simte un impuls să zboare.
(Hellen Keller)

Strig-o, canta-i, iubeste-o, toate deodată, acum, de fiecare dată!
(Annie Dillard)

The people who are crazy enough to think they can change the world are the ones who do.

O săptămână uşoară !

25.04.2009

alinturi


Lasă-mă să fiu sinceră! Ador alinturile! Cred că nici ţie nu-ţi displace când cineva îţi vorbeşte frumos, drăguţ, sincer, cu drag.">:D<" (ador emoţul ăsta); Cred că nu ţi-ar displăcea să ţi se adreseze colegii cu "măi puiule... nu doreşti nimic?", "mi-a fost doooor să vorbim". Ce ar fi dacă am vorbi toţi, unii cu alţii, blând, dulce, frumos?

notă: îmi displac total aceste alintări folosite doar ca să dea bine... Da, mă enervează tot ce e fals, zis doar pentru a te pune bine şi a părea "drăguţ".

bloggingul din placere

1. bloggingul ca job
Un blogger mic a vrut să renunţe la blog. Sau mă rog, traficul i-a scăzuuut, n-a mai prea postat, şi s-a gândit să-l închidă. În fine, tot atât de rapid s-a răzgândit. M-am uitat şi eu la comentariile de la postul lui, şi era unul care zicea că bloggingul trebuie să fie din plăcere. că nu e job.

2. blogul meu

Yup ! Eu scriu din plăcere. Dar mi-e oleacă jenă când nu scriu articole bune, când n-am chef + lene să scriu... Ştiţi voi... eu stau prost cu inspiraţia...
Şi de aceea mă gândesc de două ori înainte să postez ceva. Adică: să scriu despre ce am făcut azi, să postez o melodie, să-mi continui pledoaria pentru pace şi iubire ? Întrebarea asta mi-o pun dintr-un singur motiv:
dorinţa mea ca acest blog să contribuie (veţi zice că nu se face primăvară cu o floare...) la o lume mai bună... să vă binedispună, bucure, pe voi...

3. uimitor
de sincer
În ultimul timp m-am ocupat de blog, am comentat, mi-am făcut oleacă reclamă, ca să afle lumea de blogul meu (că nu au cum să viseze noaptea linkul)... So, locul 171 în zelist care e u.i.m.i.t.o.r. (şi, totuşi, irevelant) pentru mine mă aştept să scadă joia viitoare... (cata sinceritate!)
4. învăţăm
Oricum ar fi, de acum, pot zice că am crescut. Şi mi-a trecut şi mie dorinţa de a închide blogul (pentru cei care ştiu...). Cum zicea Mihaela... în blogosferă nu se poate să nu existe şi ghimpi. Trec peste jigniri. Şi învăţ! că...
"ce nu te omoară te întăreşte"

24.04.2009

spune-mi ceva frumos





Beatles - Strawberry Fields Forever \